VREMURILE MUCENICIEI

Sistemul mnemotehnic serial-asociativ sau Sistemul mnemotehnic al lanţului asociativ este o metodă prin care se creează lanţuri asociative prin extinderea de asociaţii între itemi nerelaţionali.
Asocierile sunt fonetice, logice, semantice, metaforice etc.

Sistemul mnemotehnic serial-asociativ se bazează pe un lanţ asociativ metaforic. În acest mod, se pot reţine liste lungi de itemi, fără legatură între ei.

O listă de cumpărături, precum cea de mai jos se poate reţine creând legături metaforice între obiecte.
1. un ceainic
2. un pachet de ceai verde
3. o râşniţă electrică
4. 2 kg. de portocale
5. 2 kg de zahăr
6. o periuţă şi un tub de pastă de dinţi
7. 3 becuri de 60 w
8. o lampă de birou
9. un detergent
10. un caiet studenţesc

Într-un ceainic vărs conţinutul unui pachet de ceai verde şi las să se infuzeze, în timp ce cu o raşniţă electrică râşnesc 2 kg. de portocale şi vărs conţinutul în ceainic. Adaug 2 kg de zahăr, apoi servesc la masă. După masă, fiecare ne spălăm pe dinţi folosind un întreg tub de pastă de dinţi şi o periuţă la lumina a 3 becuri de 60 w montate într-o lampă de birou. Ne clătim gura cu un detergent, apoi, folosind un caiet studenţesc, ne scriem impresiile de peste zi.

Asocierea semantică permite memorarea cuvintelor fără înţelesul lor originar, care nu au legătură unele cu altele.Asocierea semantică este cea mai potrivita pentru memorarea denumirilor geografice (localităţi, munţi, regiuni, râuri etc.)

Ce tristă e fecioara şi câtă paloare!

Mă prind de coapsa ei de corn de lună

Cu ochii dilataţi în noian de zare,

ea este raza naşterii mele sub zodia bună.
.
Îi pipăi artera de zbor şi de-albastru,

ce tristă e noaptea, ci-n zori e cuminte!

Se zbate pentru doi pulsul unui astru

şi trage mugurii sânului spre-nainte.


Seduci în sus lumina pân-la lăcrimare.

te soarbe  răsuflarea fântânilo curate –

a fost dragostea noastra o lungă îmbrăţişare

sau doar chinul iubirii de departe?

Scalda de Carl Timoleon von Neff (1804 – 1877)

Un cer de Lerui-ler spânzurând o stea

cu lacrimă de înger şi aripă de pleoapă,

Colind sărac purtat de cei desculţi prin nea,

sfinţit de amintiri chemând la câte-o agapă.

În noi se-aud cântări din beciuri surde

ca-ntr-o fântână privind spre un mormânt

din care străjuit abis de unde

urc din greu un gând şi-o treaptă spre cuvânt.

De ce nu mă minţi Iisuse,
de ce-mi spui că este greu,
că pe lume sunt cătuşe
şi că rău e rău mereu?


De ce nu mă minţi, Tu, Doamne?
vreau să-mi spui că e uşor,
că pe lume nu e  foame
şi  că  rănile nu dor.


De ce port vina astei lumi?
cupa intrebării-o sorb,
ce beznă s-a lasat pe ulmi  –
cel ce vede este orb?


Dor  de mai  îl  torn în toamne,
firul  amintirii-l tai
cu iertărea păcii, Doamne,
şi cu  nopţile din  rai.


Un blestem străvechi apasă –
este har sau  întâmplare?
este  boală  ticăloasă ?
port în mine o-ntrebare.


De ce nu mă minţi Tu, Sfinte?
spune-mi  că sunt doar grădini
să nu-mi mai aduc aminte
nici de spini şi măracini.

Cuibar de pleoape acoperind o lume

îşi tremură în beznă gene ostenite –

ce sol mi-a dar şoptirea fără nume

să pot visa plecarea din cuvinte?

Nu pot rămâne petale de iubire

din toamnele tăcute în amfore de lut

decât golind dorinţa de rostire,

gustându-te în moartea din cuvânt.

Nu mi-a fost dată tăcerea oarbă,

căci ochii tăi vorbeau cu ne’nţelese şoapte.

O linişte apoi lăsată să ne soarbă

în steaua speranţă din răsărit de noapte.

Vezi şi volumul Taina fecioarelor

(Voir aussi mon livre  Taina fecioarelor)