Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog
5 août 2009 3 05 /08 /août /2009 11:19

Cuviosul Ioan Climax sau Scărarul (579-649) a fost egumen al mănăstirii Sinai şi poate cel mai de seamă Părinte duhovnicesc, nevoitor al rugăciunii lăuntrice. A parcurs dumnezeiescul urcuş treaptă cu treaptă, dobândind rând pe rând virtuţile duhovniceşti. A primit de la Dumnezeu darul rugăciunii neîncetate, al trezviei, al smeritei cugetări, al lacrimilor şi al contemplaţiei divine. Fiind rugat de călugări să le lase un îndreptar, a alcătuit scriere ScaraSuceviţa şi Râşca. De asemenea este prezent în sculptura stâlpilor de la case sau în ouăle încondeiate. Coloana Infinitului de Constantin Brâncuşi este o replică modernă a Leastviţei. Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte la 30 martie. Capitolul 28 al lucrării îl dedică sfintei şi fericitei rugăciuni. Tot ce a scris Cuviosul Ioan acolo constituie cheia de boltă a rugăciunii neîncetate şi a fost reluat într-o formă sau alta de către alţi autori. dumnezeiescului urcuş. La noi , a fost cunoscută şi sub denumirea de Leastviţa. Atât de mult a pătruns în sufletul românului, încât motivul ei apare zugrăvit pe pereţii mănăstirilor

 

***
Dumnezeu i-a descoperit Cuviosului Ioan Scărarul o mare taină.
Cuviosul, cel vrednic de pomenire, ne-a încredinţat-o nouă.
Noi, nevrednicii, ţi-o încredinţăm ţie.
Rugăciunea lăuntrică şi neîncetată este o mare taină.
Rugăciunea neîncetata este neîncetată fiindcă e de la sine lucrătoare.
Este lăuntrică fiindcă adună cuvintele înlăuntru, nu le dă afară.
Aproape totdeauna dăm afară cuvintele, aproape niciodată nu le adunăm înlăuntru.
Este de la sine lucrătoare fiindcă nu oboseşte, ci odihneşte.
Aproape totdeauna cuvintele ne obosesc, aproape niciodată nu ne odihnesc.
Adună cuvintele asemenea unei femei harnice, care adună pentru casă şi pentru copii cele necesare traiului.
Adună cuvintele asemenea unui păsări ce strânge pentru puii ei hrana.
Adună cuvintele pentru inimă.
Adună mintea pentru inimă.
Rugăciunea făcuta lumeşte este ostenitoare.
Este ostenitoare fiindcă împrăştie cuvintele.
Împrăştie cuvintele asemenea fiului risipitor, care risipeşte avuţia tatălui.
Împrăştie mintea în afară.
Răsuflarea este o mare taină.
Răsuflarea care adună aerul înlăuntru odihneşte.
Răsuflarea care împrăştie aerul în afară osteneşte.
Răsuflarea care adună aerul înlăuntru adună şi mintea.
Răsuflarea care împrăştie aerul în afară, împrăştie şi mintea.
Vorbele noastre se lipesc de răsuflare, căci nu putem vorbi decăt răsuflând.
Rugăciunea făcută lumeşte (idoleşte) se lipeşte de răsuflarea care împrăştie.
Cuviosul Ioan Scărarul ne-a încredinţat o taină :
« Pomenirea numelui lui Iisus să se lipească de răsuflarea ta şi vei cunoaşte folosul liniştirii…
Un singur cuvânt în rugăciune adună mintea, multele cuvinte o împrăştie… »
Există o singura răsuflare pe care nu o folosim atunci când vorbim sau ne rugăm lumeşte (idoleşte) :
Răsuflarea care adună aerul înlăuntru.
O folosim numai când suspinăm.
Răsuflarea care împrăştie este lumească.
Răsuflarea care adună este dumnezeiască.
De aceasta din urma să se lipească mintea şi pomenirea Numelui lui Iisus.
Nu te lua după cei care fac mintea şi rugăciunea împărţită.
Ascultă de acel vrednic Calist Catafygiotul care spune că : « atunci când mintea e împărţită între multe sau, cel puţin între două, nu vede pe Cel ce e simplu Unul ».
Nu te lua după cei care împart rugăciunea şi lipesc mintea de răsuflarea care adună şi apoi o lipesc răsuflarea care împrăştie.
Strigă înlăuntru, asemenea copilului, numai cuvântul: mamă.
Strigă, cel mult, cuvintele: mamă, scapă-mă !
Cuvintele rugăciunii, după ce le-am adunat, le împrăştiem iarăşi, ce folos avem ?
Este acelaşi folos pe care îl avem când scoatem apă dintr-o fântână şi o vărsăm înapoi.
Există un singur cuvânt în rugăciunea lăuntrică: Iisuse sau, cel mult, un singur gând :Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă.
Există două răsuflări ale omului , dar in Rugăciunea lăuntrică există numai o singură lipire, numai de cea care adună.
Există un singur sens în Rugăciunea lăuntrică: numai spre înlăuntru.
Există o singura rugăciune între multe rugăciuni : Rugăciunea lăuntrică.
Exista un singur gând între multele gânduri: Rugăciunea unui singur cuvânt sau cel mult a unui singur gând (monologistos).
Există o singură taină intre multele taine, cea a Cuviosului Ioan Scărarul :
« Pomenirea numelui lui Iisus să se lipească de răsuflarea ta şi vei cunoaşte folosul liniştirii…
Un singur cuvânt (sau cel mult un singur gând) în rugăciune adună mintea, multele cuvinte(sau multele gânduri) o împrăştie… ».
Taina Cuviosului a ajuns până la tine.
Aceasta e Rugăciunea lăuntrică.
Lucreaz-o spre folosul tău!

***

Rugăciunea lăuntrică e simplă, cântă suspină şi plânge. Cântă şi varsă lacrimi de bucurie pentru preadulcele Iisus, varsă lacrimi amare pentru greşelile sufletului. Este o neîncetata simfonie a dorului după Iisus şi, în acelaşi timp, un nesfârşit bocet după paradisul pierdut. Bucuria se îngemănează cu tristeţea şi amândouă ţâşnesc din aceeaşi ochi. Cuviosul Ioan Scărarul le-a avut pe amândouă şi de aceea ne-a lăsat taina lui… să ne bucurăm acum de dulceaţa negrăită a rugăciunii.

(Sfântul Ioan Scărarul, sursa: "Război întru Cuvânt")

Repost 0
Published by Gavriil Stiharul - dans Eglise
commenter cet article
4 août 2009 2 04 /08 /août /2009 16:29
"Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere.
Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcatuit; acesta sau părintii lui, de s-a născut orb?
Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.
Trebuie sa fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze.
Atât cât sunt în lume, Lumina a lumii sunt.
Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tina din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului.
Şi i-a zis: Mergi de te spală in scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuieşte: trimis). Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând." (Ioan IX,1-7)
           *

După moartea lui Alexandru Macedon, care a avut loc în anul 323 î.d.Hr. şi împărţirea imperiului între generalii săi, Palestina este inclusă în hotarele Egiptului ptolemeic. Pentru diaspora, se deschid noi orizonturi. La Alexandria (cetate întemeiata de însuşi Alexandru Macedon cu scopul de a împăca între ei pe greci şi pe barbari), se formează o mare şi importantă comunitate evreiască. În anul 200 î.d.Hr., în aceasta cetate elenistică şi cosmopolită, se traduce în limba greaca "Vechiul Testament", numit şi "Septuaginta", adica 70 de tălmăcitori, căci, după tradiţie, 70 de învăţaţi izolaţi au tradus independent "Vechiul Testament", iar rezultatul a fost acela că toate cele 70 de tălmăciri erau identice.
În mediul alexandrin, coexistau multe religii, şcoli etico-religioase, credinţe. Aici, a înflorit filozofia greacă post ateniană. Multe şcoli etico-religioase elenistice preluaseră teoria reincarnării sau a metempsihozei de la religii îndepărtate şi idolatre. Teoria arăta că sufletul, după moarte, condiţionat de meritele sau păcatele defunctului, se reincarnează într-o altă fiinţă. Una dintre ele era şcoala pitagoreică, care se pretindea continuatoarea învăţăturii lui Pitagora.
Mântuitorul s-a născut şi a trăit într-un mediu elenistic. Sfânta Familie, fiind nevoita să fugă din faţa prigoanei lui Irod, zis "cel Mare", a trăit un timp în Egiptul elenistic. Dar şi la Ierusalim exista acelaşi mediu elenistic.
Negreşit, ucenicii asistaseră la numeroase dispute între adepţii unor religii şi filozofii diferite. Aşa se face că aceştia îndrăznesc sa-l întreaba direct pe Mântuitorul :
" Învăţătorule, cine a păcatuit: acesta sau părinţii lui de s-a născut orb ? "
De bună seamă, când putea să păcatuiască omul acela născut orb decât într-o viaţă anterioră ?
Răspunsul Mântuitorului a fost neaşteptat şi zdrobitor :
" Nici el n-a păcatuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. "
" Nici el n-a păcătuit… " pentru că această credinţă este falsă.
" Nici părinţii lui… " pentru că, deşi această credinţă este adevarată, există şi excepţii :
S-a născut infirm…pentru slava lui DUMNEZEU.
Lecţia pe care ne-o da Mântuitorul este dublă :
Nu a certat pe ucenici pentru că au plecat urechea la învăţături stăine de învăţătura lui Dumnezeu.
Nu le-a reproşat ucenicilor că au ignorat cu desăvârşire cazul asemănător, al dreptului Iov, care, deşi nu a păcătuit, a fost lovit cu lepră [1]:

"[...] Fiţi învăţătorii mei şi eu voi tăcea; lămuriţi-mă unde este păcatul meu!
Căt de îmbietoare sunt cuvintele întregimii sufleteşti! Dar ce judecă judecata care vine de la voi?
Cugetaţi voi să faceţi judecata vorbelor? Ducă-se în vânt cuvintele unui deznădăjduit!
Voi napastuiti pe orfan, voi împovăraţi pe prietenul vostru.
Si acum întrebaţi şi vă intoarceţi către mine şi în faţa voastră nu voi spune minciuna!
Cercetaţi din nou! Nu este nici o viclenie! Cercetaţi din nou! Dreptatea mea este mereu aici!
Este oare vreo strâmbatate pe limba mea şi cerul gurii mele nu va deosebi el ce este rău si ce este amar?" (Cartea lui Iov VI, 24-30)

Apoi, a arătat clar că bolnavul sau infirmul are marea şansă ca, prin boala sau infirmitatea lui, să lucreze pentru slava lui Dumnezeu.
Din acel moment, calitatea infirmulului sau a bolnavului din toate timpurile a fost schimbată: din aceea a unui dispreţuit şi păcătos, în aceea a unui om deosebit, un om prin care Dumnezeu lucrează mântuirea.

Rugăciune:
Doamne Dumnezeule, cu toţii suntem infirmi sufleteşte, cu toţii suntem orbi din naştere şi nu vedem marea Ta iubire către noi. Deschide ochii sufletului nostru să Te cunoaştem şi fă să se arate în noi lucrările Tale. Amin.
________________________________________________________

1. Biblia sinodală:"Atunci Satan a plecat dinaintea Domnului şi a lovit pe Iov cu lepră, din tălpile picioarelor până în creştetul capului (Cartea lui Iov 2,7)". Cf. Biblia de la Bucureşti (1688)  :"Şi ieşi diavolul de la faţa Domnului şi lovi pre Iov cu rană rea, de la picioare pină la cap." ; Versiunea Anania: "Diavolul a plecat de dinaintea Domnului şi l-a lovit pe Iov cu bubă rea din tălpi până'n creştet".

Repost 0
2 août 2009 7 02 /08 /août /2009 13:10

(stihuire pentru copii)

Tatăl nostru care eşti

şi în ceruri veşniceşti,

numele Tău sfânt fie

acum şi-n veşnicie.

Vie-mpărăţia Ta,

facă-se voinţa Ta

aşa–n cer şi pe pământ.

precum numele Ţi-e sfânt.

Pâinea noastra spre a fi,

dă-ne-o nouă zi de zi.

De-am greşit, Tu, iartă-ne,

noi iertam pe-aproapele.

Ne fereşte, Dumnezeu,

de ispite şi cel rău.

Căci a Ta este puterea,

împărăţia şi vrerea,

lauda , slava, mereu,

căci doar Tu eşti Dumnezeu.

Amin.

Repost 0
Published by Gavriil Stiharul - dans Poèmes
commenter cet article
27 juillet 2009 1 27 /07 /juillet /2009 06:54

de Gavriil Stiharul

 

Sursa: Ortodoxie si stihuri

(Catapeteasma/tâmpla biserici "Buna Vestire" din Giurgiu, sursa: Resurse ortodoxe)


Înălţarea Sfântului locaş având hramul "Buna Vestire" sau "Blagoveştenia" a fost începută în anul 1863 de către comunitatea grecească existentă la acea dată în Giurgiu. Biserica a aparţinut statului grec până in anul 1965, motiv pentru care mai este cunoscută şi sub denumirea de "Biserica Grecească". Marea ei faimă pe care şi-a cucerit-o de-a lungul vremii se datorează atât penelului marelui pictor de biserici Gheorghe Tattarescu, pictor care in anul 1864 execută in stil renascentist tâmpla, iar in anul 1867 termină pictura murală din interior in tehnica ulei, procedeu revoluţionar la acea vreme în România, cât şi aurei de legendă care o învaluie. De-a lungul vremii, sfântul locaş a rămas neatins în urma unui incendiu provocat de un trasnet, nu s-a prabuşit în urma nenumăratelor cutremure de pamânt devastatoare, deşi, paradoxal, căramida este făcută manual, iar plafoanele din paianta, pe când numeroase clădiri din jur, făcute din beton şi căramidă trainică de fabrică au fost avariate. La acestea,se mai adaugă şi faptul că în două rânduri a fost la un pas de demolare, dar Dumnezeu a salvat-o în chip miraculos. Giurgiuvenii cred că biserica are un har deosebit, iar icoanele sunt făcatoare de minuni.

Descriere

Biserica se află amplasată chiar in centrul urbei. Este de mărime mijlocie. Lipseşte turla, lucru neobişnuit pentru bisericile construite în stil bizantin din România. Acest fapt o face să pară smerită precum o cuvioasă maică încărcată de ani şi de fapte bune. Este o expresie a duhului de smerenie ortodox, aşa cum a fost înţeles de ctitorii acestui sfânt locaş. Orientarea edificiului este canonică, cu altarul spre răsarit, punct cardinal închipuind locul de ridicare al Soarelui Dreptaţii, Iisus Hristos, altarul sărutând în fiecare dimineaţă lumina văzuta, precum întreaga Ortodoxie sărută lumina nevăzută a Mirelui Ceresc. La fel ca celelalte biserici în stil bizantin, sfântul locaş este împarţit în trei încăperi principale: nartică, naos şi altar. Are şi un pridvor împodobit cu frumoase ornamente. Acesta este închis, iar deasupra lui se află clopotniţa. Fundaţia este de piatra, iar pavimentul pavat cu dale. Forma bisericii este de navă trilobată, având un plan cruciform, caracteristic arhitecturii bizantine. O tâmplă (catapeteasmă) de lemn, care are 64 de icoane, dispuse pe patru niveluri, pictate în întregime de Gheorghe Tattarescu, desparte naosul de altar. Pe primul nivel se află icoanele împărăteşti, icoana Mântuitorului şi a Fecioarei Maria. Icoana Mântuitorului Îl înfăţişează pe Iisus Hristos binecuvântând. Chipul Său este aureolat de o lumină nepământescă. Artisul a ştiut să redea bine măreţia Lui dumnezeiască, atât de înfricoşătoare ochiului omenesc, dar, totodată, să nuanţeze blândeţea, bunătatea şi duioşia Lui, realizând o adevărată capodoperă, din păcate, foarte puţin cunoscută. Icoana Maicii Sfinte, purtând Pruncul în braţe, o înfăţişează pe Fecioara Maria ca o mamă fericită. Pruncul Iisus din braţele ei priveşte undeva în departare, parcă incercând să cuprindă cu privirea Lui dumnezeiască întreaga omenire coruptă de păcat. Icoana hramului bisericii înfăţişează binecunoscuta scenă când Arhanghelul Gavriil vesteşte fecioarei hotărârea lui Dumnezeu cu privire la destinul ei şi al nostru. Din icoană, iradiază o lumină şi o căldură nepământescă, dadătoare de linişte şi siguranţă. Artistul a ştiut şi aici cu mult meşteşug să apropie imaginea de sufletul credinciosului atât de mult, încât acesta să participe la misterul evenimentului cu o intensitate şi înţelegere deosebită. Întreaga icoană pare atât de sfântă şi familiară. Pe nivelul al doilea, deasupra uşilor împărăteşti, se află icoana "Cinei cele de Taină".Momentul când Mântuitorul descoperă vânzarea lui Iuda, ucenicilor Săi, este zugrăvit emoţionant, de o manieră care să ne facă să ne gândim la marii voievozi români, care le descopereau căpitanilor că vor muri trădaţi de unul din oamenii lor de încredere. Tot pe nivelul al doilea se găsesc cele douăsprezece icoane care înfăţişează cele douăsprezece praznice împărăteşti. Pe nivelul al treilea se află o suită de şase icoane înfăţişând pe cei doisprezece apostoli, aceştia fiind grupaţi doi câte doi. Nivelul al patrulea este rezervat celor doisprezece prooroci ai Vechiului Testament. Pe plafonul pronaosului este zugravită Sfânta Treime formată din cele trei persoane dumnezeieşti, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar pe cel al naosului se regăseşte imaginea ce reprezintă pe Iisus Pantocrator, pe Mântuitorul în slava Sa. De o frumuseţe deosebită sunt şi celelalte icoane care,împreună cu cele descrise mai înainte se îmbină într-o armonie desăvârşită.

Anul 1965 şi minunea care a avut loc atunci

În anul 1965, când sfântul locaş îşi prăznuia centenarul, autorităţile comuniste impun administraţiei bisericii să doneze municipiului o parte din terenul ei, pentru a se începe construcţia unui nou bloc de locuinţe. Apoi,i se pune în vedere preotului paroh, venerabilul Ieremia Decu, să elibereze biserica de obiectele de cult, deoarece s-a hotărât demolarea ei. Vestea a căzut ca un trăsnet. Nu numai enoriaşii, ci mulţi giurgiuveni iubeau biserica şi o frecventau. Toţi se rugau Fecioarei Maria, patroana locaşului să nu-i lase. Mulţi aveau lacrimi în ochi. Dumnezeu i-a trimis parohului un gând înţelept: să apeleze la ambasada Greciei. Preotul împreună cu administratorul fac demersuri. Autorităţile condiţionează menţinerea ei de renovare. Totuşi, statul grec nu este dispus să facă investiţii. Mai rămânea o singură soluţie: ca Biserica Ortodoxă Română să o preia şi să suporte financiar cheltuielile renovării. Lucrul era posibil deoarece, cu excepţia a cinci familii de origine greacă, ceilalţi enoriaşi erau români. Stăpânirea jubila. Nu credea că Patriarhia română va face asemenea gest. Totuşi, spre surprinderea tuturor, B.O.R. acceptă. Este incontestabil şi meritul celui de-al treilea patriarh, Iustinian Marina. Biserica era salvată. Lucrările de renovare au început imediat. Enoriaşii fac donaţii. Dar dupa cinci ani, preotul Iermia Decu se imbolnaveşte şi trece la cele veşnice. Succesorul lui, preotul Lucian Manicatide este instalat ca paroh la 1 octombrie 1980. Acesta continuă procesul de restaurare. Când nimeni ne se mai aştepta, autorităţile revin la vechea obsesie. În anul 1987, se cominică oficial decizia de demolare. Vestea a îndurerat pe toata lumea. Preotul şi enoriaşii erau disperaţi. Se roagă în taina Fecioarei. Omeneşte,nu mai era nimic de facut

Ambasadorul Statelor Unite şi a doua minune

În aprilie 1987, noul ambasador al Statelor Unite, Roger Kirk, face o vizită la Giurgiu. Întrucât se ştia că înaltul demnitar american este şi un mare amator de artă autentică, în special artă sacră, în programul vizitei a fost înclus şi un obiectiv religios de valoare. Aceasa nu putea fi decât o biserică pictată de un mare artist. Lesne de înţeles, autoritaţile evită biserica de la Giurgiu şi se decid pentru biserica din satul limitrof, Vedea, pictată tot de penelul lui Gheorghe Tattarescu. Din cauza unor disfuncţionalităţi administative, programul vizitei este dat peste cap. Intervine criza de timp. Totuşi,ambasadorul insista sa viziteze biserica. Brusc şi inexplicabil, vremea se strică şi este nevoit să renunţe. Se pregateşte de întoarcerea la Bucureşti. Dar în ultimul moment, nu se ştie cum, a aflat de existenţa bisericii din Giurgiu. Insistă să o vadă. Impactul emoţional a fost zdrobitor. Înaltul demnitar a rămas mut în faţa splendorilor de aici. Măreţia şi nobleţea icoanelor l-au copleşit şi tulburat. Se spune că, atunci când a iesit din biserică, era cu totul schimbat. Şocul emoţional a fost atât de puternic, încât niciodată nu a încetat să se intereseze de soara sfântului locaş.Cel puţin ,în acel an,demolarea a fost considerată inoportună. Cu toate acestea, spectrul buldozerelor dictaturii a continuat să planeze peste gingaşia de paradis a sfintelor icoane şi a picturilor murale din sfântul locaş. Căderea regimului ateist, în decembrie 1989 a pus capăt acestui coşmar.

Repost 0

Présentation

  • : VREMURILE MUCENICIEI
  • VREMURILE MUCENICIEI
  • : Un blog literar.
  • Contact

Profil

  • Gavriil Stiharul
  • http://www.wikiwand.com/ro/Gabriel_Iordan-Doroban%C8%9Bu#/overview
  • http://www.wikiwand.com/ro/Gabriel_Iordan-Doroban%C8%9Bu#/overview

Texte Libre

Recherche

Archives

Pages