Este vorba de mânia lui Dumnezeu. Şi atunci, tragedia a început cu erupţia unor vulcani, eveniment care a dus la schimbarea climei :
"Anumite schimbări climatice care s-au produs în Europa Occidentala (De ce Răsăritul ar fi fost scutit ?, n.n.) după 1 300, şi care au dus la repetate perioade de foamete, au avut ca rezultat ultim slăbirea rezistenţei organismului, apariţia şi extinderea în timp şi spaţiu a epidemiilor şi a unor boli mai uşoare" [1]. Totuşi, plăgile Evului Mediu nu s-au limitat numai epidemii cumplite. Au fost semnalate inexplicabile invazii de lăcuste, ce au devorat ani de-a rândul grânele, compromiţând recoltele, invazii de şobolani ce au terorizat satele şi oraşele [2], cruciada dezastruoasă a copiilor etc. Deoarece Europa nu se mai confruntase cu o asemenea concentrare de nenorociri, la o scară atât de mare, oamenii aveau impresia că nelegiuririle au umplut paharul mâniei lui Dumnezeu, Care nu mai poate răbda atâtea silnicii şi că ziua teribilă a judecăţii a venit. Călugărul franciscan Tomaso de Celano ( cca. 1200 – cca. 1260/1270) scrie, în latineşte, poemul "Dies irae" (Ziua mâniei), un poem al exasperării, care ulterior a devenit textul unui celebru imn gregorian.
Se crease o stare de descurajare generală, de angoasă continuă, ce a dus la naşterea unor adevărate cruciade de penitenţă generală. Hoţii cereau iertare păgubiţilor şi le înapoiau cu dobândă bunurile furate, tiranii cereau iertare asupriţior (văduvei şi orfanului) şi le făceau danii generoase, adulterinii îşi mărturiseu public păcatul (deşi era necanonic, căci spovedania se face în taină, la duhovnic) şi erau gata să primească orice canon de pocăinţă, oricât de umilitor ar fi fost. Unii credincioşi mergeau în genunchi la biserică, iar alţii se autoflagelau. Numai să înceteze odată cumplitele pedepse, deşi părea că totul e zadarnic, fiind prea târziu. Disperarea era generală : " când într-un oraş, marea epidemie de ciumă secera sute de persoane într-o singura zi, încât cadavrele rămâneau neîngropate zile în şir, oribilul spectacol al putrefacţiei crea un coşmar continuu de care oamenii nu puteau scăpa"[3]. Acum cultul epistoliilor atinge apogeul. Acum apar devoţiuni noi, cum ar fi, de pildă, "Cinstirea patimilor Mântuitorului pe drumul Crucii', şi ele difuzate prin epistolii. În cultul epistoliilor , unii vedeau o soluţie pentru o trezire generală a conştiinţelor şi a luat naştere un puternic misionarism ad hoc. Poate că aveau dreptate ! "Oricât de virulente au fost aceste epidemi şi de precare condiţiile igienice din acea vreme, în definitiv populaţia Europei a supravieţuit" [4]. Dar cu ce preţ ? Să nu avem impresia că ele s-au stins fără urmări. După Samuel Hahnemann (1745 – 1843), părintele homeopatiei moderne, organismul uman a fost " stigmatizat" de "miasme" (diateze) , iar consecinţele se fac simţite astăzi [5]. Multe boli cronice incurabile, în primul rând cancerul, îşi au originea în "stigmatele" genetice ale marilor epidemii din trecut, care au modificat codul genetic uman, alterându-l ireversibil. Ne place, nu ne place, "Sfânta Scriptură" s-a dovedit a avea încă o dată dreptate : "Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii" [6].
Note
_______________________________
1. Ovidiu Drimba, "Istoria culturii şi civilizaţiei", Ed. Ştiinţifică, Bucureşti -1990;
2. Vezi şi legenda flautistului vrăjitor din Hamerlin;
3. Ovidiu Drimba, op. cit.;
4. Corneliu Aurian-Blăjeni, "Homeopatia, teorie si practica", Ed. Litera, Bucureşti 1985;
5. Vezi "Organon-ul medicinei", Editura Excalibur, 2008;
6. Iezec. 18, 2.
Legături externe
_______________________________________________________________________
* Erupţii care au schimbat soarta lumii
* Erupţiile vulcanice pot schimba clima
* Erupţii vulcanice care au schimbat lumea
* Vulcanii care ameninţă Europa
* Dies irae
"Anumite schimbări climatice care s-au produs în Europa Occidentala (De ce Răsăritul ar fi fost scutit ?, n.n.) după 1 300, şi care au dus la repetate perioade de foamete, au avut ca rezultat ultim slăbirea rezistenţei organismului, apariţia şi extinderea în timp şi spaţiu a epidemiilor şi a unor boli mai uşoare" [1]. Totuşi, plăgile Evului Mediu nu s-au limitat numai epidemii cumplite. Au fost semnalate inexplicabile invazii de lăcuste, ce au devorat ani de-a rândul grânele, compromiţând recoltele, invazii de şobolani ce au terorizat satele şi oraşele [2], cruciada dezastruoasă a copiilor etc. Deoarece Europa nu se mai confruntase cu o asemenea concentrare de nenorociri, la o scară atât de mare, oamenii aveau impresia că nelegiuririle au umplut paharul mâniei lui Dumnezeu, Care nu mai poate răbda atâtea silnicii şi că ziua teribilă a judecăţii a venit. Călugărul franciscan Tomaso de Celano ( cca. 1200 – cca. 1260/1270) scrie, în latineşte, poemul "Dies irae" (Ziua mâniei), un poem al exasperării, care ulterior a devenit textul unui celebru imn gregorian.
Se crease o stare de descurajare generală, de angoasă continuă, ce a dus la naşterea unor adevărate cruciade de penitenţă generală. Hoţii cereau iertare păgubiţilor şi le înapoiau cu dobândă bunurile furate, tiranii cereau iertare asupriţior (văduvei şi orfanului) şi le făceau danii generoase, adulterinii îşi mărturiseu public păcatul (deşi era necanonic, căci spovedania se face în taină, la duhovnic) şi erau gata să primească orice canon de pocăinţă, oricât de umilitor ar fi fost. Unii credincioşi mergeau în genunchi la biserică, iar alţii se autoflagelau. Numai să înceteze odată cumplitele pedepse, deşi părea că totul e zadarnic, fiind prea târziu. Disperarea era generală : " când într-un oraş, marea epidemie de ciumă secera sute de persoane într-o singura zi, încât cadavrele rămâneau neîngropate zile în şir, oribilul spectacol al putrefacţiei crea un coşmar continuu de care oamenii nu puteau scăpa"[3]. Acum cultul epistoliilor atinge apogeul. Acum apar devoţiuni noi, cum ar fi, de pildă, "Cinstirea patimilor Mântuitorului pe drumul Crucii', şi ele difuzate prin epistolii. În cultul epistoliilor , unii vedeau o soluţie pentru o trezire generală a conştiinţelor şi a luat naştere un puternic misionarism ad hoc. Poate că aveau dreptate ! "Oricât de virulente au fost aceste epidemi şi de precare condiţiile igienice din acea vreme, în definitiv populaţia Europei a supravieţuit" [4]. Dar cu ce preţ ? Să nu avem impresia că ele s-au stins fără urmări. După Samuel Hahnemann (1745 – 1843), părintele homeopatiei moderne, organismul uman a fost " stigmatizat" de "miasme" (diateze) , iar consecinţele se fac simţite astăzi [5]. Multe boli cronice incurabile, în primul rând cancerul, îşi au originea în "stigmatele" genetice ale marilor epidemii din trecut, care au modificat codul genetic uman, alterându-l ireversibil. Ne place, nu ne place, "Sfânta Scriptură" s-a dovedit a avea încă o dată dreptate : "Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii" [6].
Note
_______________________________
1. Ovidiu Drimba, "Istoria culturii şi civilizaţiei", Ed. Ştiinţifică, Bucureşti -1990;
2. Vezi şi legenda flautistului vrăjitor din Hamerlin;
3. Ovidiu Drimba, op. cit.;
4. Corneliu Aurian-Blăjeni, "Homeopatia, teorie si practica", Ed. Litera, Bucureşti 1985;
5. Vezi "Organon-ul medicinei", Editura Excalibur, 2008;
6. Iezec. 18, 2.
Legături externe
_______________________________________________________________________
* Erupţii care au schimbat soarta lumii
* Erupţiile vulcanice pot schimba clima
* Erupţii vulcanice care au schimbat lumea
* Vulcanii care ameninţă Europa
* Dies irae